Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Fan UTA Lun 18 Apr 2011, 14:19
Azi e 18 aprilie. UTA împlineşte 66 de ani. I se spune „Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc” de când era tânără, n-avea nici trei decenii de viaţă când lumea a început să se refere aşa la ea, după cum a început Ioan Chirilă, cel care ştia să împletească un rând despre o banală degajare de fundaş cu vreo operă de-a lui Dostoievski. Acum, titulatura i se potriveşte şi la propriu.
Oglinda în care se uită azi Bătrâna Doamnă e ciudată. Pe fundal se vede o splendidă vitrină cu trofee, de lângă care zâmbesc Iosif Petschovschi, Coco Dumitrescu, Zoltan Farmati, Johnny Brosovszky, Gică Gornea şi ceilalţi. Oglinda nu-i spune că a îmbătrânit cu un an. Sunt şase tituluri şi două cupe în acea vitrină, lângă un fanion cu Feyenoord şi unul cu Tottenham.
Dar, dacă se apropie de sticla ce-i reflectă silueta, împietreşte. Să fie posibil? În faţa vitrinei răsar umbre hâde, tăieturile îngălbenite din ziarele vechi sunt înlocuite de poze color, dar în ele nu e ce ar trebui să fie. Noile instantanee au doar figuri îngândurate, altele şmechere. Şi câteva care suferă. Cum s-a ajuns aici? Nu-şi poate răspunde. A şi uitat că ar fi momentul să se bucure. Sâmbătă după-amiază a răpus liderul seriei. Nu s-a bucurat prea mult de victorie. Câteva minute în faţa galeriei, care şi-a amintit că azi e aniversare. Suporterii încă sunt pe baricade, ei au ştiut să transmită exact ce-i încearcă în aceste zile: „66 de ani cu UTA – un simbol ce trebuie respectat, nu batjocorit şi desfiinţat”.
Intrăm într-o nouă săptămână care ar trebui să fie decisivă. Nu cred că se va întâmpla aşa, dar în Cutia Pandorei încă se aude ceva. Şi cât se aude, cât timp sâmbătă drumurile duc spre Calea Aurel Vlaicu, încă e speranţă.
Bătrâna Doamnă se depărtează de oglindă şi strânge pumnii. Din nou se conturează figuri prietenoase în jur, Florian Dumitrescu, Reinhardt, Stibinger şi atâţia alţii. Toţi sunt îmbrăcaţi frumos. Stă cu ei la masă, râde şi deapănă aminitri. Se simte din nou regină, aşa cum a fost cândva. Ştie că n-are rost să se apropie din nou, rămâne cu privirea înfiptă undeva într-un punct din trecut. Are destule locuri de care să se agaţe, poveştile îi ajung pentru încă trei vieţi. Şi îndrăzneşte să mai spere.
La mulţi ani, Bătrână Doamnă a fotbalului românesc!
SURSE: Sport Arad si liga2.ro
xxl Administrator
Mesaje : 2768 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 42 Localitate : Arad Account ID Gameranger * : 1008334 User Gameranger * : don corleone
Subiect: Re: Fan UTA Mar 19 Apr 2011, 00:39
vineri la ora 11 Uta Arad intalneste pe ACU Arad in derbyul aradului pe stadionul Motorul din aradului nou. Va asteptam sa veniti cati mai multi la acest meci iar echipa cea mai buna sa castige
Sonyx Jucator nou venit
Mesaje : 8 Data de înscriere : 30/05/2011 Vârstă : 32 Localitate : Buzau User Gameranger * : biletul-zilei.tk
Subiect: Re: Fan UTA Lun 30 Mai 2011, 22:13
Fortza UTA!
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Sam 06 Aug 2011, 03:15
S-a tras la sorti programul pt urmatorul sezon, debutam acasa cu Juventus Bucuresti, insa cap de afis este UTA - FC Timisoara , care va fi in etapa a 7-a, la Arad.
xxl Administrator
Mesaje : 2768 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 42 Localitate : Arad Account ID Gameranger * : 1008334 User Gameranger * : don corleone
Subiect: Re: Fan UTA Sam 06 Aug 2011, 11:13
Anakin a scris:
S-a tras la sorti programul pt urmatorul sezon, debutam acasa cu Juventus Bucuresti, insa cap de afis este UTA - FC Timisoara , care va fi in etapa a 7-a, la Arad.
forza Uta , sper sa-i batem pe polisti, sa nu uitam si de derbyul cu Fc Dihor
xxl Administrator
Mesaje : 2768 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 42 Localitate : Arad Account ID Gameranger * : 1008334 User Gameranger * : don corleone
Subiect: Re: Fan UTA Mier 24 Aug 2011, 12:19
Suporterii Batrenei Doamne au invadat Timisoara in meciul din Cupa Romaniei contra echipei Poli II Timisoara
CLau.£ Jucator amator
Mesaje : 25 Data de înscriere : 12/05/2011 Vârstă : 31 Localitate : TM
Subiect: Re: Fan UTA Mier 24 Aug 2011, 16:03
Bravo UTA , cu putin noroc ati castigat.Totusi se putea termina si cu o infrangere pentru voi . Asta e capul sus si tot inainte . FORTZA VIOLA!
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Sam 27 Aug 2011, 15:12
ETAPA a 2-a:
FINAL / ARIEŞUL TURDA - FC UTA ARAD 0-1 Arbitru: Nicolae Cătălin Botaş (Timişoara); Asistenţi: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) şi Bogdan Gheorghioiu (Timişoara)
►Min. 82 Portarul gazdelor, Pampea, este eliminat pentru un henţ în afara careului
►Min. 45 0-1 Drăghici a primit o centrare în careu, a preluat mingea pe piept şi nu i-a dat nicio şansă portarului Pampea
xxl Administrator
Mesaje : 2768 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 42 Localitate : Arad Account ID Gameranger * : 1008334 User Gameranger * : don corleone
Subiect: Re: Fan UTA Dum 11 Sept 2011, 11:18
Etapa 4 FC Bihor -UTA Arad 1-3
Formaţii:
FC Bihor: Pogacsics – Ş. Moraru, S. Oltean, Deaconescu, Diarra – Selagea, Coroian, Sorian – Florean, Mărkuş, Fl. Pop. Rezerve: Fildan, Sfârlea, Bîrză, M. Popa, Birtalan, Petrache, R. Lupu. Antrenor: Gheorghe Ghiţ
UTA: Smaranda – I. Bălan, Pascariu, Pocuca, Siminic – Varga, Chindriş – Fl. Gîlcă, Hidişan, Fl. Purece – Drăghici. Rezerve: Bodea, Gligor, Ali-Tolmbaye, Ignea, Capătă, Cl. Drăgan, N. Nicolae. Antrenor: Roland Nagy
Arbitri: Claudiu Ştefănuţi (Bistriţa) – Nicolae Megheşan (Târnăveni, Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Ervin Kegyeş (Satu Mare). Observatorii FRF: Sorin Altmayer (Timişoara) şi Attila Canayaro (Târgu Mureş).
„Alb-roşii” au găsit antidotul evoluţiilor proaste soluţionate cu rezultate pe măsură şi au dat lovitura la Oradea. Chiar dacă a mai avut mici probleme pe faza defensivă, UTA a schimbat registrul şi arată din nou a echipă, una cu pretenţii justificate la promovare. Într-o formulă ceva mai defensivă, dar, în acealşi timp destul de mobilă, formaţia arădeană a ştiut să taxeze jocul aproximativ al gazdelor şi să profite de spaţiile mari apărute pe contraatac. În urma unei astfel de faze, a sosit şi reuşita de 0-1 a lui Drăghici, după care arbitrul Ştefănuţi a fost bun cu orădenii, oferindu-le penalty-ul ce avea să stabilească scorul pauzei. În minutul 68, Hidişan şi-a concretizat prestaţia bună printr-un gol de mare jucător, pentru ca Drăghici să facă dubla de la punctul cu var. Trebuie spus că Bihorul a făcut toate schimbările până în minutul 52 al partidei şi asta pentru că trei dintre jucătorii lui Ghiţ au acuzat accidentări. Cert este că UTA a arătat bine pe Crişul Repede, câştigând într-o manieră mai clară decât o arată scorul cel mai bun meci al sezonului.
Sâmbătă, ora 13, stadion Iuliu Bodola din Oradea, gazon bun, spectatori 3000, între care şi o galerie de arădeană formată din aproximativ 50 de fani.
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Lun 12 Sept 2011, 01:39
Felicit baietii pt victorie, am vazut meciul la Digi Sport. Pacat ca s-a pierdut meciul cu Valcea total aiurea din etapa trecuta. Nu mai e mult pana la meciul cu Timisoara...
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Dum 04 Mar 2012, 21:26
Program infernal pentru arădeni în urma noii amânări: ”UTA e UTA şi trebuie să impună respect”
Din ciclul se întâmplă numai în România, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, întrunit miercuri într-o şedinţă, a decis amânarea cu încă o săptămână a startului părţii a doua a sezonului în ligile doi şi trei. Se pare că membrii CE au fost sensibili la solicitările grupărilor din estul şi sudul ţării, iar restul cluburilor ce se obişnuiseră deja cu ideea că vor începe campionatul pe 10 martie trebuie să se conformeze şi să accepte noua programare a etapelor. Şi, cel puţin UTA este clar dezavantajată de succesiunea meciurilor din luna aprilie, mai ales că FRF-ul a inclus şi două runde intermediare, pe 4 şi 25 aprilie.
La o simplă privire a noului program, sesizăm că "Bătrâna Doamnă" joacă în decurs de doar 7-8 zile meciuri decisive cum ar fi cu Vâlcea şi ALRO Slatina, în deplasare şi FC Bihor, acasă, respectiv Poli şi Gaz Metan Severin, în deplsare şi Unirea Alba Iulia acasă. În schimb, între 17 şi 31 martie, iar apoi, între 19 mai şi 2 iunie, "alb-roşii" nu vor mai juca niciun meci oficial, ca urmare a retragerii din campionat a celor de la Arieşul Turda şi Mureşul Deva.
Antrenorul Roland Nagy e pur şi simplu consternat de noul program, amintindu-şi că echipa "textilistă" a păţit ceva asemănător în primăvara lui 2010. "Chiar dacă returul începea pe 3 martie, cum era iniţial prevăzut, vacanţa ar fi fost prea lungă, darmite aşa, când s-a mai amânat odată şi începem de abia la mijlocul lunii… Dacă mai vorbim şi despre cele două serii de foc din luna aprilie, nu putem decât să ne gândim încă odată cu ce am greşit. Sunt sigur că Federaţia nu a urmărit să-i fie UTA-ei greu când a fixat noile etape intermediare, pur şi simplu constatăm ce ni se întâmplă, mai ales că - parcă - am mai trecut când prin asta. Nu pot să uit că în returul sezonului 2009-2010 am jucat cu Târgu Mureş, Cluj şi FC Argeş în decurs de numai câteva zile, când, de fapt, am irosit toate şansele la promovare. Dar, departe de noi gândul de a ne resemna. Dimpotrivă, trebuie să ne mobilizăm şi mai mult, să demonstrăm tărie de caracter şi valoare. UTA e UTA şi trebuie să impună respect în orice împrejurări şi condiţii", a precizat Roland Nagy, antrenorul principal al arădenilor.
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Program retur LIGA 2 SERIA VEST Dum 04 Mar 2012, 21:27
Iată mai jos şi programul returului ediţiei de campionat 2011-2012 pentru Campina Provinciei:
Etapa 16 - 17 martie: Juventus Bucureşti - UTA 0-2 Etapa 17 - 24 martie: UTA câştigă cu 3-0 la "masa verde" (Turda s-a retras din campionat) Etapa 18 - 31 martie: CSM Râmnicu Vâlcea - UTA 0-0 Etapa 19 (intermediară) - 4 aprilie: UTA - FC Bihor 4-1 Etapa 20 - 7 aprilie: ALRO Slatina - UTA 3-0 Etapa 21 - 14 aprilie : UTA - FC Olt 2-1 Etapa 22 - 21 aprilie: FC Timişoara - UTA 0-1 Etapa 23 (intermediară) - 25 aprilie: UTA - Unirea Alba Iulia 1-0 Etapa 24 - 28 aprilie: Gaz Metan Severin - UTA 0-0 Etapa 25 - 5 mai: Gloria Bistriţa - UTA 3-2 Etapa 26 - 12 mai: UTA - FC Maramureş Baia Mare Etapa 27 (intermediară) - 16 mai: Luceafărul Oradea - UTA Etapa 28 - 19 mai: UTA - Chindia Târgovişte Etapa 29 - 26 mai: UTA câştigă cu 3-0 la "masa verde" (Deva s-a retras din campionat) Etapa 30 - 2 iunie : UTA - FC Argeş
Ultima editare efectuata de catre Anakin in Dum 06 Mai 2012, 18:31, editata de 4 ori
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Vin 20 Apr 2012, 01:32
UTA a implinit acum 2 zile 67 de ani . La multi ani !
Maine seara ( in direct de la ora 20:00 pe Digi Sport 1) e mare meci mare POLI - UTA . Si doamne da sa-i batem pe timisoreni ca pe hotii de cai, exact ca atunci in 2002 cand i-am ars cu 4-3 acolo la ei .. .. de data asta vreau un 3-2 asa frumos.
De data asta nu-i mai au pe Goga sau Sepsi sau Curtean, jucatori cu care in tur erau o idee mai buni. Fara ei e mai echilibrat meciul, ar mai fi Ricketts care a pus destule probleme in tur, si care are viteza spre deosebire de Sitoe al nostru, dar na, are grija Pocuca de el.
Avem si noi jucatorii nostri (Hidisan, Mara, sau tanarul Miron care a dat si el 4-5 goluri) pe care ne bazam, iar acum nu se mai pune problema de concentrare si mobilizare la un asa meci.
Hai baieti ca se poate ! Pronostic: POLI - UTA 2-3.
xxl tu ce crezi ca va fi la meci ? Ia sa vedem si parerea ta.
xxl Administrator
Mesaje : 2768 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 42 Localitate : Arad Account ID Gameranger * : 1008334 User Gameranger * : don corleone
Subiect: Re: Fan UTA Vin 20 Apr 2012, 09:29
desi e un meci ar orgoliilor as paria pe un scor de 0-1 pt Uta gol in min 90
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Sam 21 Apr 2012, 08:22
POLI - UTA 0-1
20.04.12 ”BĂTRÂNA DOAMNĂ” A ÎNVINS LA TIMIŞOARA DUPĂ O PAUZĂ DE ZECE ANI ŞI SPERĂ LA PROMOVARE !
Aradul visează frumos !
Suporterii s-au "menajat" în derby-ul vestului, dar în teren s-a pus osul serios. Arădenii au ieşit învingători şi au urcat pe locul trei, care le-ar putea asigura promovarea.
Stadionul nu a fost plin, dar asistenţa a fost oricum una record pentru acest sezon de Liga a II-a. În ultimii ani, cele două cluburi au fost "răsplătite" de forurile care conduc fotbalul nostru cu depunctări, retrogradări şi interdicţii la promovare, dar, pentru 90 de minute, în teren şi în tribune s-a simţit din nou bucuria fotbalului adevărat. Dorinţa de a avea un fotbal curat a unit două grupuri de fani între care s-a adunat de-a lungul vremii multă ură şi frustrare.
Poli a început meciul cu un singur vârf veritabil, Axente, iar UTA a intrat mult mai hotărâtă, cu "vulpoiul" Mara în rol de principal pericol pentru defensiva violetă. Au înscris repede şi au ştiut să ţină de rezultat. Căpitanul arădenilor a avut prima ocazie a meciului ('5), însă grecul Galanis a deschis scorul, după 11 minute, cu un vole de la 12 metri, care a trimis mingea în vinclul porţii.
RedUTA a rezistat eroic
Scorul de pe tabelă le-a lăsat un nod în gât suporterilor timişoreni, însă aceştia au avut puterea să strige în continuare împreună cu rivalii din Arad împotriva lui Sandu şi Dragomir.
Poli nu a concretizat iureşul din startul reprizei secunde. Utiştii au fost mai maturi în apărare, iar Amadio a fost providenţial la ocaziile imense ale lui Axente şi Cârstea, astfel că avantajul de 1-0 s-a păstrat până la final. Poli putea să primească penalty în minutul 88, la un presupus henţ al lui Siminic. Arădenii au câştigat însă al 70-lea derby cu alb-violeţii şi au plecat acasă cântând, în speranţa că vor fi prezenţi şi la meciul cu numărul 71.
"Dan Păltinişanu" a fost populat de 9.000 de timişoreni şi arădeni, care merită un derby în prima ligă
MESAJE TIMIŞORENI
Cine eşti tu, jandarm analfabet / Să treci peste tribunal să ne încalci orice drept
Dreptul la liberă exprimare / Foştii securişti îl calcă în picioare
Suntem cetăţeni români şi vrem să vă amintim / Pentru libertate suntem gata să murim
MESAJE ARĂDENI
Mitică cofetarul - blaturi ca la mama acasă
Într-un fotbal umbtrit de abuzuri şi non-valori / Strângem pumnul să-i înlăturăm pe dictatori / Trecem peste rivalitate / Văzându-ne privaţi de orice libertate
Mită, fraude, meciuri trucate / DNA, aţi uitat doi infractori în libertate
TEHNICIANUL ARĂDENILOR, ÎNCÂNTAT DE VICTORIA DIN DERBY-UL VESTULUI
” Victorie importantă, o dedicăm oraşului Arad, care n-a mai câştigat de zece ani aici ! ”
Antrenorul arădenilor, Adrian Falub, era mulţumit la final de victoria obţinută pe terenul rivalei de tradiţie a echipei sale. UTA speră să se claseze cel puţin pe locul 3 pentru a putea profita chiar de problemele cu licenţa ale lui Poli.
"Victorie importantă pentru noi, mai ales că am câştigat împotriva lui Poli. Am făcut o primă repriză bună. Poli nu şi-a creat mari ocazii în aceasta. Pe fondul scăderii noastre, Poli a dominat. Am făcut o partidă bună. O victorie mare pe care o dedicăm oraşului Arad, care n-a mai câştigat de zece ani aici. Nu ştiu dacă am revitalizat-o psihic, avea nevoie de un şoc. Şi-au dorit mult să câştige, vom vedea în final ce va fi. Va fi mai greu în continuare. Un meci care naşte pasiuni, două echipe mari, cu o cultură fotbalistică mare mai ales aici în vestul ţării, mi-aş dori să mai trăiesc astfel de derby-uri" , a declarat Falub.
" Era greu pentru ei să se concentreze "
Antrenorul arădenilor vrea ca echipa sa să claseze pe locul 3 la finalul campionatului dar atrage atenţia asupra perioadei următoare victoriei cu Poli.
"Arad şi Timişoara sunt două oraşe care trăiesc fotbalul. Pentru noi era important să jucăm ofensiv. Era o victorie necesară la ceea ce ne propunem noi, locul 3. Ne-am luat măsuri de siguranţă. În unele momente am suferit... Cunoşteam Poli, ştiam că trebuie să blocăm unii jucători de calitate, era greu pentru ei să se concentreze, cu problemele pe care le au, eu îl înţeleg pe Velcea, e greu să motivezi echipa. Sper să legăm victoriile, sunt echipe puternice care se bat pentru locul 3. Au fost unsprezece jucători care s-au dăruit, mai puţin contează cine câştigă. Din ce ştim noi avem dosarul de licenţiere făcut şi se poate promova", a conchis Falub.
xxl Administrator
Mesaje : 2768 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 42 Localitate : Arad Account ID Gameranger * : 1008334 User Gameranger * : don corleone
Subiect: Re: Fan UTA Sam 21 Apr 2012, 12:25
xxl a scris:
desi e un meci ar orgoliilor as paria pe un scor de 0-1 pt Uta gol in min 90
am nimerit scorul final al partidei deci merit o bere
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Sam 21 Apr 2012, 16:34
xxl a scris:
xxl a scris:
desi e un meci ar orgoliilor as paria pe un scor de 0-1 pt Uta gol in min 90
am nimerit scorul final al partidei deci merit o bere
Asa e, insa berea ti-o vei cumpara singur, doar daca nimereai si minutul iti faceam una cadou. Daca nu pomeneai nimica de minut filozof ramaneai. . Oricum trebuie sarbatorita victoria, n-am mai castigat de 10 ani la Timisoara de la acel 4-3, si de 5 ani per total, ultima 2-1 la Arad in 2007. (Am fost si atunci prezent.)
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Deşi rivalitatea dintre oraşele Arad şi Timişoara este foarte mare, rivalitatea dintre echipele UTA şi ACS Poli nu se va compara niciodată cu cea din duelurile dintre UTA şi "adevărata" Politehnica, acum desfiinţată. Dovada lipsei de interes pentru acest duel dintre echipele reprezentative acum pentru cele două oraşe din vestul ţării se poate observa şi în numărul suporterilor care vor încuraja la Arad echipa din Timişoara.
În urmă cu puţin timp, suporterii timişoreni au sosit cu trenul la Arad, numărul acestora fiind, pe numărate, 25. Ironic, cei 25 de suporteri ce o vor încuraja acum pe ACS Poli în deplasare au fost întâmpinaţi de 50 de jandarmi. Poate ocupanta locului secund din Seria a II-a şi principala favorită la promovare va beneficia de încurajările şi altor suporteri ce ar putea sosi la Arad cu propriile maşini, însă, totuşi, numărul acestora va fi mic, mult prea mic pentru o echipă ce joacă fotbal. Să nu uităm că în ultimul meci disputat de timişoreni la Arad, în sezonul trecut, tot în Liga a II-a, Politehnica a avut parte de un suport fantastic, locul rezervat fanilor alb-violeţi fiind atunci arhiplin.
Lăsând la o parte fanii şi rivalitatea celor două oraşe, UTA şi ACS Poli încep returul cu gândul la victorie. Dacă echipa lui Velcea are nevoie de succes pentru a-şi menţine distanţa faţă de contracanditatele la promovare, arădenii speră la cele 3 puncte pentru a relansa lupta pentru accederea în Liga I. Cu un nou patron, UTA şi-a propus promovarea, însă să nu uităm că echipa lui Falub s-a reunit ultima din Liga a II-a şi n-a reuşit prea multe achiziţii şi jocuri de verificare.
Partida ce se va disputa de la ora 18:00, pe stadionul "Francisc Neumann" va fi arbitrată de la centru de George Cătălin Găman (Craiova), iar de la cele două tuşe de Bogdan Gheorghe (Bucureşti) şi de Ciprian Florin Danşa (Oradea).
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Sam 09 Mar 2013, 11:24
Aradul visează frumos !
Ultimele săptămâni au fost foarte agitate pentru “Bătrâna Doamnă”. După logodna cu prietenul lui Mutu, Adrian Marţian, UTA l-a înfiat pe Gheorghe Constantin, fostul şef al arbitrilor, evenimente încununate aseară cu o victorie împotriva unei echipe din oraşul rival, Timişoara.
Pentru prima dată, duelul din tribune a fost inexistent. În sectorul oaspeţilor au stat doar 40 de inşi, astfel că arădenii au dominat fondul sonor al meciului. Galeria alb-roşie i-a ironizat pe cei care susţin ACS Poli prin mesaje precum “Cine sunteţi? Ce doriţi?”, “Commando Recaş Curva Sud SRL” sau “Sunteţi robii lui Robu”.
Chiar dacă ACS Poli dispune de un buget record pentru “B”, meciul a fost câştigat meritat de arădeni. Prima repriză a fost animată de ocaziile mari ratate de arădeanul Monac şi de golul anulat al timişoreanului Şeroni. Argentinianul Laso a deschis scorul în minutul 51, după o frumoasă acţiune personală. Apoi, misiunea arădenilor a fost uşurată de eliminarea lui Nohai, care a văzut al doilea galben la două minute după gol.
După victoria de aseară, visul de promovare al lui Marţian nu mai e atât de greu de realizat, UTA apropiindu-se la şase puncte de ACS Poli.
Stadion: “Francisc Neuman” (Arad); Spectatori: 7.000 ; Arbitru: George Cătălin Găman 3 (Craiova); Asistenţi: Bogdan Gheorghe 3 (Bucureşti) şi Ciprian Danşa 3 (Oradea).
Jucătorul meciului: Maximiliano Laso 4
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Sam 09 Mar 2013, 11:27
Falub elogiază publicul: „Acum am descoperit ce înseamnă UTA. A fost mai mult victoria lor”
Chiar dacă partida de vineri seara nu a avut savoarea adevăratelor derby-uri ale Vestului, suporterii arădeni au fost la înălţimea momentului. Cântând, scandând şi încurajându-şi în permanenţii favoriţii, cei aproximativ 7.000 de fani „alb-roşii” ce au luat loc în tribunele arenei „Francisc Neuman” şi-au demonstrat dragostea faţă de culorile echipei emblemă a oraşului, ceea ce l-a impresionat mult pe antrenorul UTA-ei.
„Personal, acum am descoperit ce înseamnă UTA din punctul de vedere al publicului. Cred că, dacă îi vom avea mereu pe aceşti suporteri alături de noi, va fi imposibil să mai pierdem acasă. De fapt, cred că a fost mai mult victoria publicului, căci creând o astfel de atmosferă era greu să nu vină şi un rezultat bun. Şi mai sunt convins că dacă publicul îşi doreşte atât de mult să facă performanţă, va putea să facă de unul singur asta. Obiectivul nostru a devenit acela de a aduce mereu un astfel de public alături de noi. Cred că poate promova de unul singur, dacă îşi doreşte asta”, consideră Adrian Falub.
Plăcut surprins de atmosfera incendiară din tribune a fost şi Adrian Marţian, care, de dapt, a sărbătorit în mijlocul jucătorilor şi în faţa galeriei arădene primul său succes în calitate de patron al „Bătrânei Doamne”. „Oameni au fost minunaţi, sincer. Adică nu credeam că la prima întâlnire cu mine vor fi atât de calzi. Chiar am auzit că unii nu au fost de acord că am preluat eu clubul, eu nu-i judec, dar astăzi nu am simţit decât bucurie şi afecţiune în jurul nostru, al tuturor. Sunt fericit datorită băieţilor şi a spectatorilor”, a punctat şi noul finanţator al „alb-roşiilor”.
xxl Administrator
Mesaje : 2768 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 42 Localitate : Arad Account ID Gameranger * : 1008334 User Gameranger * : don corleone
Subiect: Re: Fan UTA Vin 03 Mai 2013, 16:49
din pacate nu reusim sa promovam nici editia asta
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Sam 04 Mai 2013, 16:15
xxl a scris:
din pacate nu reusim sa promovam nici editia asta
Mda... Sper ca la anul sa promovam avand in vedere ca acum din iarna asta a venit in sfarsit un patron care sa bage bani si zicea ca daca cumva nu iese din sezonul asta, din vara incolo facem echipa care sa promoveze sigur sezonul viitor, sper sa se tina de cuvant pt ca avem destui jucatori care n-au nicio treaba nici macar cu nivelul Diviziei B.
xxl Administrator
Mesaje : 2768 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 42 Localitate : Arad Account ID Gameranger * : 1008334 User Gameranger * : don corleone
Subiect: Re: Fan UTA Dum 06 Oct 2013, 19:38
Anakin a scris:
xxl a scris:
din pacate nu reusim sa promovam nici editia asta
Mda... Sper ca la anul sa promovam avand in vedere ca acum din iarna asta a venit in sfarsit un patron care sa bage bani si zicea ca daca cumva nu iese din sezonul asta, din vara incolo facem echipa care sa promoveze sigur sezonul viitor, sper sa se tina de cuvant pt ca avem destui jucatori care n-au nicio treaba nici macar cu nivelul Diviziei B.
sper sa reusim sa ne mentin anul asta...cu echipa asta slabe sanse sa reusim sa ne mentinem
Anakin Administrator onorific
Mesaje : 749 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 34 Localitate : Arad User Gameranger * : Calumea !
Subiect: Re: Fan UTA Joi 07 Noi 2013, 19:45
UTA noastra o duce rau, suntem pe penultimul loc...
xxl Administrator
Mesaje : 2768 Data de înscriere : 27/09/2010 Vârstă : 42 Localitate : Arad Account ID Gameranger * : 1008334 User Gameranger * : don corleone
Subiect: Re: Fan UTA Lun 01 Mai 2017, 16:04
sper ca editia asta de campionat sa terminam pe locul 2 si sa promovam in liga 1 .... cel mai rau caz un loc 3 si castigarea barajului ...forza UTA BD
Continut sponsorizat
Subiect: Re: Fan UTA
Fan UTA
™ -LAZIOFOREVER- ™
Subiectul mesajului: Fan UTA
Roboţelul LAZIOFOREVER
Membru din: 1.01.2001
Mesaje: 80
Locatie: Google
Roboţelul de anunţuri şi reclame al comunităţii LAZIOFOREVER